O minune relatată de Părintele Justin Pârvu
Cu părintele Ilie Lăcătuşu am stat patru ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva şi, atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie.
Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci, te duci într‑o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedeai nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne‑au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi, era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne‑am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…
(pag.38)
„Părintele Ilie Lăcătuşu trebuie cinstit ca un sfânt, pentru că este un argument puternic împotriva materialismului şi a rătăcirii idolatre. I se pot înălţa rugăciuni oricând, pentru că sfinţii sunt adevăratele mărturii ale vieţii noastre ortodoxe, chiar în vremurile în care trăim. I se pot picta icoane[1], i se poate face o raclă cum este la Sfântul Ioan de la Suceava, la Sfânta Paraschiva. Pentru noi şi pentru toată creştinătatea trebuie să îi sărbătorim ziua de adormire. Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoarelor, a protestanţilor, a catolicilor pentru aceste descoperiri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul şi a Sfântului părinte Ilie Lăcătuşu.” (pag.37)
[1] Părintele Ilie Lăcătuşu a fost pictat ca sfânt pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Petru Vodă (n.ed.).
–––
Băieţelul s-a vindecat complet
Mă numesc Mihai Ciobotaru, sunt căsătorit cu Liliana şi avem un băieţel pe nume Andrei, în vârstă de 12 ani.
La începutul acestui an, în luna aprilie m-a învrednicit bunul Dumnezeu să ajung pentru prima dată la Aiud şi să mă închin sfintelor moaşte ale martirilor mărturisitori din temniţele comuniste şi Maicii Domnului.
De atunci şi până în luna octombrie, când vă scriu această mărturisire am mai fost de trei ori împreună cu familia şi câţiva prieteni. Deosebit de frumos s-a purtat cu noi monahul Teodor, care ne-a şi învăţat multe despre istoria locului şi despre sfinţii închisorilor.
De fiecare dată când plecam de la Aiud, primeam şi câte o sticluţă cu ulei de la candela Maicii Domnului.
La începutul lunii septembrie, băieţelului nostru i-a apărut o eczemă foarte mare (cât palma unui adult) şi cu foarte multe băşici, pe spate, în dreptul omoplatului. Eczema era o rană vie.
Nu suporta să poarte niciun tricou şi nici nu putea să doarmă pe spate, pentru că îl durea foarte tare.
Ne-am hotărât ca, înainte de a merge la doctor, să-l dăm în fiecare seară cu ulei de la candela Maicii Domnului de la Aiud.
Mulţumesc Maicii Domnului şi Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste pentru că în patru zile de când l‑am uns prima dată cu uleiul sfinţit, băieţelul s-a vindecat complet.
Credem cu tărie că, pentru jertfa supremă pe care au făcut-o Sfinţii Martiri, în apărarea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc, Maica Domnului se milostiveşte de noi păcătoşii şi prin acest ulei sfinţit, pentru a trata neputinţele noastre trupeşti. Având în casă acest ulei sfinţit este ca şi cum aş avea o părticică din sfintele moaşte.
(Mihai Ciobotaru, 36 ani, Galaţi,
Liliana Ciobotaru, Andrei Ciobotaru) (pag.15)
Speram ca volumul sa inmultească in randul credinciosilor evlavia fata de Sfintii Marturisitori din temnitele comuniste.”
Nu există nici un comentariu . Decât să ne facem semnul crucii cu pioşenie .