Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2010

Numai in Hristos putem inainta in iubire!Parintele Dumitru Staniloae

 

Read Full Post »

* Mantuirea noastra nu se dobandeste prin multa vorbarie, ci prin tacere si neincetata supraveghere de sine.
* Nu judecati niciodata pe aproapele fie ca traieste in virtute, fie ca traieste in pacat. „Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia? Pentru stapanul sau sta sau cade. Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea.” (Rom. 14,4).
* In clipele de deznadejde sa va ganditi ca nu Dumnezeu v-a parasit ci mai degraba voi L-ati uitat. Iata ce va sfatuiesc sa faceti in clipele voastre de singuratate: sa chemati neincetat numele Domnului vostru Iisus Hristos. Siliti-va pe voi insiva la aceasta lucrare chiar daca sinea voastra se impotriveste.
* Sa lucrati cu atentie si fara graba. Si atunci toate lucrarile voastre vor fi incununate de reusita.
* Podoaba si frumusetea tuturor virtutiilor este smerenia. Aceasta este pentru sufletul omenesc ceea ce este ploaia pentru pamantul uscat. Adevarata smerenie isi are inceputul in smeritul Iisus Hristos. „Invatati de la Mine”, ne indeamna Domnul, „ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre” (Mt. 11,29). In aceasta virtute Se odihneste si binevoieste Dumnezeu. „Catre cine voi cauta”, spune EL, „daca nu spre cel smerit si linistit si care tremura de cuvintele Mele” (Is.66,2)
Dar ce este smerenia?
Smerenia este sa te socotesti pe tine insuti ca fiind cel mai mare pacatos, sa nu jignesti si sa nu judeci pe cineva, ci sa-ti vezi numai de pacatele tale. Smerenia inseamna sa nu cauti laude, bogatie, slaviri si cinstiri ci sa te consideri pe tine insuti cu desavarsire nevrednic de toate acestea.
Omul smerit rabda cu barbatie jignirile, defaimarile si clevetirile, crezind cu tarie ca este vrednic de ele. In toate se comporta cu veselie. Este gata sa slujeasca cu dragoste oricui. Nu da nici o importanta faptelor lui celor bune si cu atat mai mult, nu vorbeste despre ele daca nu este nevoie.
O astfel de smerenie ma rog sa va daruiasca Domnul si voua, pentru ca aceasta va va slabozi din legaturile pacatului si va va conduce la dragostea Aceluia Care „S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe Cruce” (Filip 2, 8).
* Daca cereti de la cineva ceva, sa o faceti cu rabdarea cananeiencei (Mt.15, 21-28).
* Daca acum nu simtiti nici o mangaiere in rugaciune, sa fiti incredintati ca Domnul va pregateste mangaieri dumnezeiesti pentru mai tarziu. Staruiti in rugaciune si in scurt timp va veti desfata de dulceata Lui. „Asteptand am asteptat pe Domnul si S-a plecat spre mine. A auzit rugaciunea mea. M-a scos din groapa ticalosiei si din tina noroiului. Si a pus pe piatra picioarele mele si a indreptat pasii mei. Si a pus in gura mea cantare noua, cantare Dumnezeului nostru” (Ps. 39, 1-4).
* Cand vedeti ca va cuprinde descurajarea, melancolia, trandavia si acedia, atunci siliti-va inima si buzele la lucrarea rugaciunii:”Doamne, mantuieste-ne, ca pierim” (Mt.8,25). Ganditi-va ca aceste clipe de trandavie pot fi ultimele clipe ale vietii voastre…peste putin poate ca va urma moartea…si dupa aceea Judecata lui Dumnezeu…Lasati asadar la o parte lenea si moleseala.
* Daca nu va parasi omul voia sa, nu va putea sa puna inceput lucrarii mantuirii sale si, cu atat mai mult sa se mantuiasca. De aceea, fiii mei, cereti de la Domnul sa va ajute sa va taiati voia.
* Cand vedeti ca vreun sentiment de antipatie catre aproapele va atinge sufletul, nevoiti-va sa-l alungati. Siliti-va pe voi insiva sa ajutati si sa slujiti in vreun fel acelui frate si sa spuneti rugaciune ce urmeaza: ” Doamne, mantuieste pe robul tau (cutare) si cu sfintele lui rugaciuni linisteste si sufletul meu”. Vazand Domnul aceasta bunavointa a voastra, nu numai ca va dezradacina din voi antipatia, dar va si sadi in voi sfanta Lui dragoste.
* Singurul lucru pe care vi-l doresc voua si mie insumi in viata aceasta este curatirea de patimi. Si-l rog pe Dumnezeu sa foloseasca orice mijloc ca sa curateasca faradelegile noastre, chiar daca aceasta se face prin dispretuirile lumii, jigniri si injosiri, adica lucruri pe care cu greu le accepta ratiunea omeneasca. In viata duhovniceasca trebuie sa pasim povatuindu-ne dupa poruncile lui Hristos si nu dupa logica omeneasca.
* Chiar daca faptele noastre bune se savarsesc in numele lui Dumnezeu, nu sunt ele cele care ne mantuiesc, ci mila lui Dumnezeu. Aceata mila dumnezeiasca sa va acopere pe voi, prietenii mei, in toate zilele vietii voastre. Voi toti, drepti si pacatosi sa alergati la milostivul nostru Domn Iisus Hristos si in EL sa va puneti nadejdea, pentru ca aceasta „nadejde nu rusineaza” (Rm.5,5).

cateva sfaturi din: „SFATURI DUHOVNICESTI ALE UNUI STARET DE LA OPTINA”
Traducere din limba greaca, de Ieroschim. Stefan Nutescu
SCHITUL LACU – SFANTUL MUNTE ATHOS
Ed. EVANGHELISMOS, Buc. 2004

Read Full Post »

Conditiile mantuirii

Ca să poată dobândi cineva mântuirea, are nevoie de:

-credinţă dreaptă;

-smerenie;

– fapte bune.

continuare aici

Read Full Post »

” Cand cineva cu faptele sale pacatoase, cade din dragostea Tatalui sau, da de dreptatea Lui, care ca pe un rob il va readuce la cale cu sila. Ii da si timp, doar va simti trebuinta sa se intoarca de buna voie; daca insa nu baga de seama, ii ia si timpul, si cade fara de veste, urmarit de dreptate.

O mare putere de refacere asupra celor cazuti din dragostea lui Dumnezeu o au dreptii, care stau inaintea Stapanului vietii, pentru fratii lor. Ei fac cumpana intre Dumnezeu si oameni: de la oameni dobandind pocainta si de la Dumnezeu milostivirea.  Cand lipsesc dreptii dintre oameni, iubirea nu se poate implinii, ci trebuie sa se implineasca dreptatea.

Chemarea aceasta de mijlocitor intre Dumnezeu si oameni au avut-o multi, dar mai cu seama Iisus, si de la El toti iconomii tainelor, Apostolii si urmasii lor legiuiti. Preotii reactualizeaza prin jertfa cea fara de sange, prin Sfanta Impartasanie, permanenta acestei mijlociri. De aceea preotul – care se intelege ca trebuie sa fie un drept – e numit chiar mai mult decat atat: el e Ingerul Domnului Savaot (Maleahi 2,7) (Savaot e tot Iisus). „Ingerii Bisericii” din Apocalipsa erau sapte episcopi, care  au luat indreptare pentru oarecare nebagari de seama.

Preotii au grija de-a indupleca pe oameni in vremea randuita intoarcerii, ca sa nu cada din milostivire sub streivirea dreptatii. Lor li s-a dat marele dar sa ierte in numele lui Dumnezeu. Mare, covarsitor de mare dar. Oare de ce nu-l pricep oamenii, ca nu toti sunt asa de slabi la minte si nici fumul mandriei nu-i ceva asa de tare, ca sa-l poata tine pana la sfarsit?

A osandi pe preoti e lucrul cel mai usor si cel mai fara rost. De ce nu se fac preoti desteptii acestia care rad pe de laturi sau chiar din locuri de frunte? De ce nu-si dau copiii la invatatura sfintei cunostinte de Dumnezeu, daca intr-adevar sunt partinitorii Lui? Ori e tocmai intors, vazand in preoti slabiciunile firii, ei – „cei fara slabiciuni” – iau prilej sa rada de Dumnezeu. Sunt oameni care cred ca asta-i destaptaciune.

Sa fim drepti: slujba preotilor e sfanta, darul lor  e de la Dumnezeu, e stiut. Dar firea lor pamanteasca? – da, neavand cum sa vina altfel decat plamadindu-se prin nastere din trupuri pamantesti, in care misuna pornirile faradelegilor ca serpii, si rod inclinarille patimilor ca viermii. Sigur ca ei vor fi covarsiti de mostenirea aceasta si nu-si vor putea indeplini fara umbra, trimiterea lor de la Dumnezeu. Chemarea le va fi invaluita, vor sovai in hotarari (Isaia 28,7), biruindu-se de lume, in loc ca ei sa biruie lumea. Sigur ca acestia prin viata lor, nu vor lasa poporul sa creada, si asa se vor salbaticii oile asupra pastorului si vor face bucurie lupilor. In jurul lor se va intarii intunericul a toata nestiinta si va incepe foametea, nu de paine ci de Cuvantul lui Dumnezeu, painea cea din Cer. Sarea pamantului o vor calca oamenii in picioare, si asa vine ca: „si preotului i se va intampla ca si poporului” (Isaia 24,2)

Dar de toata starea aceasta rea a lucrurilor are sa dea seama si poporul, caci toata decaderea e de la parinti incepatura. ” (pag.247)

fragment din: FERICIREA DE A CUNOASTE CALEADin invataturile Parintelui Arsenie Boca. Ed. Credinta stramoseasca

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

Read Full Post »

„Orice suflet care si-a pierdut pacea trebuie sa se pocaiasca si Domnul ii va ierta pacatele, iar atunci bucuria si pacea vor fi in suflet; si nu e nevoie de alte marturii, pentru ca Duhul insusi da martuirie ca pacatele au fost iertate. Iata un semn al iertarii pacatelor: daca urasti pacatul inseamna ca Domnul ti-a iertat pacatele tale.
Ce mai asteptam? Ca din inaltimea cerurilor sa ni se cante un cant ceresc? Dar in cer totul viaza prin Duhul Sfant, si pe pamant Domnul ne-a dat Acelasi Duh Sfant, in bisericile lui Dumnezeu slujbele sunt savarsite prin Duhul Sfant; in pustii, in munti si in pesteri, toti nevoitorii lui Hristos viaza prin Duhul Sfant; si daca-L vom pastra vom fi liberi de tot intunericul si viata vesnica va fi in sufletele noastre.
Daca toti oamenii s-ar pocai si ar pazi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi raiul pe pamant, fiindca „Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru” (Le17,21). Imparatia lui Dumnezeu e Duhul Sfant, iar Duhul Sfant in cer si pe pamant Acelasi este.
Celui ce se caieste Domnul ii da raiul si imparatia vesnica, impreuna cu EL. Dupa multimea milostivirii Sale, EL nu-si mai aduce aminte de pacatele noastre, cum nu si-a adus aminte pe cruce de cele ale talharului rastignit impreuna cu EL.
Mare e milostivirea Ta, Doamne, si cine poate sa-Ti multumeasca cum se cuvine pentru ca ne-ai dat pe pamant pe Duhul Sfant? ”

SFANTUL SILUAN ATHONITUL fragment din: „Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”

Read Full Post »

„Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele. (Gal.5,24)

Si l-au rastignit? Asadar, este vorba de o cruce pe care si-au rastignit aceste patimi si poftele. Care este crucea acasta? Este lupta cu ele. A rastigni patimile inseamna a le face neputincioase, a le strivi, a le dezradacina. De va infrange omul vreo patima de cateva ori, o va face neputincioasa; de o va mai infrange de cateva ori, o va strivi;daca inca o va infrange atunci o va dezradacina cu totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Si fiindca aceasta lupta este anevoioasa, amara si dureroasa, ea este cu adevarat o cruce implantata inlauntrul nostru. Cel ce lupta cu patimile uneori parca are mainile tintuite, parca i se pune pe frunte cununa de spini, inima ii este strapunsa de vie. Atat este de greu si de dureros. Fara osteneala si fara durere nu se poate, pentru ca patimile, desi venind din afara, ne sunt straine, asa de tare s-au lipit de trupul si de sufletul nostru, incat au patruns cu radacinile in toate madularele sufletesti si in toate puterile noastre. Daca te vei apuca sa le dezradacinezi, doare. Doare, dar este mantuitor si aceasta izbavire nu se obtine altfel decat prin durere. Care patima nu este durereoasa? Mania arde, invidia usuca, pofta trupeasca vlaguieste, zgarcenia nu te lasa sa manaci si sa dormi, mandria jignita roade ucigator inima; si orice alta patima – ura, suspiciunea, galceava, dorinta de a fi pe placul oamenilor, atractia pentru anumite lucruri si persoane – ne pricinuieste fiecare suferinta ei, astfel incat a trai in patimi este acelasi lucru cu a merge descult pe lame de cutit, sau pe carbuni aprinsi, sau a fi in situatia omului caruia serpii ii invenineaza sangele. Si iarasi, cine nu este lipsit de patimi? Toata lumea le are. Cata vreme exista mandrie, exista toate patimile, caci aceasta este mama patimilor si nu umbla fara fiicele ei. Doar ca nu fiecare le are pe toate in aceeasi masura: la unul precumpaneste una, la altul alta, care le da tonul celorlalte. Iar daca fiecare are patimi, inseamna ca se si chinuieste din pricina lor. Fiecare este chinuit si rastignit de patimi, insa nu spre mantuire, ci spre pierzanie. Astfel, purtand patimile, te sfasii cu ele si pieri. Nu este oare mai bine sa-ti produci singur suferinta inlautrul tau, tot din pricina patimilor, insa nu spre pierzanie, ci spre mantuire? Este de ajuns sa schimbi directia cutitului si in loc sa te tai pe tine cu el, spre satisfactia patimilor, sa tai cu el patimile, pornind la lupta cu ele si impotrivindu-te lor in toate. Si aici va fi durere si suferinta a inimii, dar durerea va fi tamaduitoare, va fi imediat urmata de o linistire imbucuratoare, asa cum se intampla cand rana este acoperita cu un plasture tamaduitor. Daca te supara de pilda cineva, este greu sa-ti depasesti mania si nu-ti place; daca o biruiesti, te linistesti, dar daca ii dai satisfactie, multa vreme te vei framanta. De a fost cineva jignit, greu ii este sa se biruiasca pe sine si sa ierte; daca iarta, pace dobandeste, iar de se razbuna, nu va avea liniste. Daca s-a aprins o pasiune, greu este de stins; de o stingi, vei vedea lumina lui Dumnezeu, iar de nu, vei umbla ca ucis. Asa stau lucrurile cu orice patima. Si patima te chinuieste, dar si lupta cu ea iti pricinuieste suferinta. Insa patima te ucide, iar a doua te vindeca si te izbaveste. Oricarui patimas trebuie sa i se spuna:”Mori pe crucea patimilor tale! Rupe aceasta cruce, construieste-ti o alta: crucea luptei cu ele. Si-ti va fi rastignirea pe aceasta cruce spre mantuire!” Toate acestea sunt limpezi ca lumina zilei si alegerea ar trebui sa fie usoara. Totusi, faptele nu o indreptatesc intotdeauna.
Trebuie sa ne miram de orbirea noastra. Sufera unul de cate o patima, dar tot ii da apa la moara. Vede ca dandu-i satisfactie, isi face din ce in ce mai rau, dar tot nu se lasa. Avem o dusmanie inexplicabila fata de noi insine! Altul chiar se pregateste de lupta cu patima, dar imediat ce patima se trezeste cu cererile ei, o urmeaza numaidecat. Iar porneste si iar ii cedeaza.Face de cateva ori asa si rezultatul este acelasi. Suferim de o inexpliabila vlaguire a puterii morale! In ca constau amagirea si inselarea? In faptul ca patima, prin satisfacerea ei, promite o gramada de placeri, iar lupta cu ea nu promite nimic. Dar de cate ori nu s-a verificat oare, ca satisfacerea patimii aduce nu fericire si liniste, ci chin si intristare? Ea promite multe, dar nu da nimic; iar lupta nu promite nimic, dar da totul. Daca nu ai trait aceasta experienta, traieste-o si vei vedea. Dar aici este nenorocirea noastra, ca nu ne hotaram s-o traim.
Motivul ar fi ca ne este mila de noi insine. Autocompatimirea este cel mai lingusitor tradator si cel mai mare dusman al nostru, este primul plod al mandriei. Ne este mila de noi insine si ne ucidem cu mana noastra. Credem ca ne facem bine, dar ne facem rau; si cu cat mai rau ne facem, cu atat mai mult vrem sa ne facem rau. Astfel, raul creste si ne apropie de pieirea finala. Sa ne insufletim, asadar, fratilor, si sa ne urcam cu curaj pe crucea rastignirii de sine, prin rastignirea si dezradacinarea patimilor si a poftelor. Sa respingem mila de noi insine si sa incalzim ravna trudirii de sine. Sa avem o inima de doctor, care si celor pe care-i iubeste, si celor de vaza, la nevoie, le administreaza taieturi si arsuri dureroase. Nu va voi indica metoda si intreaga desfasurare a luptei. Apucati-va de treaba, si ea va va arata singura si va va invata totul.”

SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Despre purtarea Crucii

Fragment din „Viata launtrica” a Sfantului Teofan Zavoratul, Ed.Sophia,2000

Parintele Paisie Olaru ne invata cum sa alungam mandria, atunci cand facem milostenie:

„Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată!
De-i poți ajuta, ajută-i! Și chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei! Iar dacă ai, dă! Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul! Fă tot ce poți! Nu-i da prea mult ca să nu-ți pară rău! Dar să nu-i judeci niciodată!

Și dacă dai, să fugi cât poți de mândrie! Să zici în gândul tău: „Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei! Ei, parcă cine știe ce am făcut! Au fost sfinți care-și dădeau și hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut ?!”

sursa

Read Full Post »

Sfânta Evanghelie după Ioan

Capitolul 15

13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.

Pr. Ieromonah Savatie Bastovoi – Despre Prietenie

Read Full Post »

Older Posts »