Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2010

Nu ne-au ingropat strainii destul? Vreti sa ne ingropam noi? Ne-au ingropat destul altii! N-avem voie sa facem acest genocid national! ” Poetul Ioan Alexandru

Apologeticum: Provita organizeaza „Marsul tacerii”. Alege Viata! Spune NU avortului!

Pentru cei care nu doresc să se calugarescă, există şi o cruce a căsătoriei.
Numai că cei care aleg această cale trebuie să ştie că au obligaţia să nu-şi înşele soţul sau soţia precum şi obligaţia să nască şi să crească toţi copiii pe care îi trimite Dumnezeu.
Cei care sunt infideli, precum şi cei care iau măsuri pentru a nu face copii sau care fac copii dar nu îi cresc creştineşte înseamnă că se leapădă de cruce şi vor fi pedepsiţi de Dumnezeu.
Din nefericire, constat că majoritatea oamenilor căsătoriţi cad în unul sau altul din păcatele menţionate mai sus şi se duc în iad.
Aşadar, să-şi ia fiecare crucea sa şi să-i urmeze lui Hristos.

Pr.Ieromonah Firmilian Gherasim
mai mult aici

UNDE SE FAC ASTAZI CELE MAI MULTE AVORTURI! – Parintele Nicolae Tanase

Read Full Post »

Read Full Post »

In ceasurile grele ale bolii Dumnezeu nu-l paraseste, nu-l lasa pe om neajutorat, ci trimite un alt om sa-l ajute si sa-l intareasca pe cel bolnav sau intervine intr-un mod mai presus de fire, atunci cand nu exista mangaiere omeneasca. Sa vedem cum mangaiau Sfintii pe cei bolnavi…
Sfantul Varsanufie sprijinind un monah incepator care nu putea ridica greutatea bolii sale, spunea: Fiule, sa suferim cu multumire aceasta boala dureraosa ca sa ne umbreasca din belsug mila lui Dumnezeu. Sa nu ne pierdem curajul si sa ajungem robi acediei, de la care se face inceputul pierzarii noastre. Adu-ti aminte, fiule, ca cel care va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.
Fiul meu, nu fi nepasator fata de folosul pe care il aduce certarea Domnului…Apostolul Pavel ne spune: „Daca sunteti fara de certare, de care s-au facut partasi toti, sunteti fii nelegitimi, iar nu fii adevarati.” Asadar, daca tu vei rabda boala cu multumire, vei ajunge fiu (adevarat) (Filocalia XI)
Sfanta Singlitichia, care pe langa cununa cuviosiei a primit-o si pe cea muceniceasca a bolii spunea: Boala este medicamentul cel mai bun si mai eficient pentru stergerea completa a cugetarii trupesti. Iar cea mai mare asceza este aceasta, adica sa aiba cineva rabdare in boli si sa multimeasca lui Dumnezeu… Asadar sa nu ne pierdem rabdarea atunci cand ne imbolnavim, ci sa multumim lui Dumnezeu, Care pe toate le randuieste spre folosul nostru si Care de multe ori, prin boala vremelnica a trupului stricacios, daruieste sanatate si mantuire sufletului nemuritor. (Micul Everghetinos, p.334)
***

Iubirea de oameni a lui Dumnezeu daruieste o parte din desfatarea cereasca celor care sunt lipsiti de mangaierea omeneasca pe patul lor de boala.
Mai demult traia la Katunakia din Sfantul Munte Athos un staret foarte simplu, pe nume Gheorghe. Acesta locuia singur, fiind in varsta si parasit de toti. Odata un monah, cunoscut de-al sau, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand acesta a ajuns la chilia vecina, a intrebat despre Staret, dar parintii de acolo nu-l vazusera.
S-a indreptat asadar nelinistit spre chilia batranului, dar cand a vazut ca era multa liniste atat afara, cat si inauntru, s-a nelinistit si mai mult. A inceput sa strige tare si sa bata in usa, dar nimic. In cele din urma, a fortat usa, a deschis-o si a intrat inauntru. Cand l-a vazut pe staret intins pe pat, i-a spus:
– Binecuvantati, parinte! Ce faceti? Am venit sa va vad.
– Binecuvantatule, i-a raspuns acela foarte suparat, mai bine era de nu veneai, pentru ca de indata ce ai intrat, ai alungat pe Sfantul Inger care imi slujea. De aceea nu ti-am deschis. Altadata sa nu mai vii, binecuvantatule, pentru ca-mi alungi Sfantul Inger!
Fratele a plecat la chilia sa, iar staretul a ramas intins pe scandurile patului, cu desavarsire parasit de oameni, dar fiindca s-a parasit pe sine in mainile lui Dumnezeu, Acela l-a invrednicit sa fie slujit de ingeri. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Parinti Aghioriti, p.150)

*

Si Staretul Paisie Aghioritul a avut o experienta asemanatoare.
Odata, povestea Staretul, timp de cincisprezece zile am fost bolnav.Aveam temperatura, frisoane, eram singur si nici soba nu aveam. Nu puteam sa-mi fac nici macar un ceai si nici sa ies afara din chilie. Credeam ca o sa mor si de aceea mi-am pus pe mine schima parintelui Tihon. Atunci am simtit atat de mult har, incat dintr-o data m-am aflat in afara chiliei mele, invaluit in lumina si le vedeam pe toate cu alti ochi. Pasarile, pestii, plantele, intreg universul. Toate acestea spuneau: „Pe toate le-a facut Dumnezeu pentru tine omule!”.
Il rugam pe Dumnezeu ca atunci cand voi muri sa fiu singur. De indata ce-am gandit asta, m-am umplut de bucurie si veselie. Parasirea de catre oameni si lipsa oricarei mangaieri omenesti aduc din belsug mangaierea dumnezeiasca.
(Ierom. Isaaac, Viata Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, Buc. , 2005., p. 440)

din: Bolile si credinciosul – Ieromonahul Grigorie

Traducere din limba greaca, de Ieroschim. Stefan Nutescu
SCHITUL LACU – SFANTUL MUNTE ATHOS
Ed. Evanghelismos, Bucuresti – 2007

Read Full Post »

Despre rolul crestinismului

– Care sunt, Valeriu, nazuintele crestine de azi?
– Acum si in viitor sunt necesare doua procese crestine: unul de reincrestinare a crestinilor si altul de increstinare a necrestinilor. Prin reincrestinare intelegem intarirea credintei crestine, efortul de traire autentic crestina, trepte de desavarsire duhovniceasca, comunitate crestina activa, solidara, frateasca si definirea formelor de viata crestina. Dar crestinatatea a pierdut rolul ei mesianic si nu mai are forta istorica necasara de polarizare, de indumnezeire a lumii. In acest fel, ea lasa spatiu liber pentru pagani, atei si iudei. Cine crede fara a fi si misionar, acela inca n-a cunoscut frumusetea credintei.
– Crezi, Valeriu, ca traditionalismul, deci si crestinismul, inseamna traire in trecut?
– Nicidecum. Crestinismul e actualitate, e Hristos in actualitate. Daca viata e unica si mereu noua, cum am putea trai in trecut? Si daca viata a ajuns la formele actuale, cum ar putea sa nege trecutul? Prin traditie nu traim in trecut, ci dam continuitate Duhului Sfant, acum si in vecii vecilor. Cu discernamant, cu grija, cu intelepciune trebuie sa invatam din traditie cele necesare in actualitate si in viitor.
– Crezi, Valeriu, ca putem trai in perspectiva eshatologica, rupti de lume, de istorie, de actualitate?
– O astfel de teorie este pe cat de absurda, pe atat de ipocrita. Vesnicia incepe acum. Numai daca traim vesnicia acum o vom avea eshatologic, altfel o pierdem. Deci crestinii fac istorie, dar nu se confunda cu istoria, caci numai nazuind necontenit spre vsnicie vom avea lumina si puterea de a face din isotrie trepte mereu noi, mereu mai sus catre Imparatia lui Dumnezeu.
– Ce este necesar pentru a zidi lumea crestina?
– E bine sa ne orientam dupa exemplul clasic al comunitatii apostolice: sa cumoastem bine invatatura crestina pentru a-i vedea aplicabilitatea in actualitate; sa ne unim intr-o lucrare solidara, in lumina si sub calauzirea Duhului Sfant; sa traim intr-o comunitate obsteasca a dragostei, care sa fie dupa voia lui Dumnezeu; sa ne rugam, sa liturghisim, sa ne unim cu Hristos, ca prin harul si darul Lui sa fim in Imparatia Lui.
– Valeriu, care sunt factorii care mantuiesc lumea?
– Am putea zice ca e unul singur: Dumnezeu; si n-am gresi, caci de la EL este totul si prin EL se va desavarsi lumea. Dar, procedand astfel, n-am intelege bine omul, viata si natura. Deci sunt doi factori care decid destinul lumii: Dumnezeu si omul, pogorarea lui Dumnezeu si nazuinta omului spre cer, harul dumnezeiesc si vointa omului.
Conlucrarea lui Dumnezeu cu omul este cheia mantuirii lumii.
– Putem prezenta lumii un plan crestin concret de viata si guvernare?
– Crestinii propun lumii o spiritualitate, iar lumea trebuie sa gaseasca formele de viata corespunzatoare ei in actualitate. Fundamentarea lumii pe credinta este o reimprospatare necurmata a Evangheliei. Duhul apostolic si martiric trebuie sa ramana mereu viu. Nazuintele sfinte trebuie sa vibreze necontenit in lume. Nazuim spre o lume crestina, arzand in flacara credintei si a iubirii, urmand patimile si martiriul, preamarind Invierea, Schimbarea la fata si Inaltarea.”

(fragment din: VALERIU GAFENCU – Sfantul Inchisorilor)

Read Full Post »

De ce sa nu ne dorim si sa avem un stat teocratic? De ce sa nu fie Romania condusa de Parintele Iustin Parvu?

Parintele Iustin Parvu sa continue sa fie preot monah la el in Manastire, dar el sa decida si in toate problemele statului. Sa administreze statul cum administreaza Manastirea.

Sa numeasca ministri si tot ce mai e nevoie, din randul fiilor duhovnicesti, ca sunt convinsa ca are multi, si din toate domeniile, si acestia ar asculta si ar muncii cu drag si sincer.

De ce sa nu facem asta? Ce ne opreste? De ce ne e frica? Pe cine omoram daca vrem sa ne conduca Dumnezeu tara, cu ajutorul Parintelui Iustin Parvu?

Ar iesi Romania din toate crizele, si ar inflori. Ne-ar invidia tot pamantul, iar Dumnezeu si toti Sfintii ne-ar zambi multumiti.

Ce se intampla, de ce nu-si da voie romanul sa traiasca asa cum vrea sufletul lui???

Read Full Post »

VECHIUL TESTAMENT

Osea

Capitolul 6

6. Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.


PSALM 50

16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

NOUL TESTAMENT

Sfânta Evanghelie după Matei

Capitolul 9

10. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.
11. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?
12. Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.
13. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.

–––
Va recomand sa recititi si DESPRE JUDECAREA APROAPELULUI

Si sa ne straduim sa avem gandul bun, ca sa patim ce ne spune Parintele Savatie Bastovoi aici

Read Full Post »

Demonii se folosesc de vise pentru a tulbura si vatama sufletele omenesti; chiar si monahii neincercati, luand aminte la vise, isi aduc vatamare si din aceasta pricina trebuie neaparat sa aratam aici ce insemnatate au visele in ceea ce priveste omul a carui fire nu este inca innoita prin Duhul Sfant.
In vremea somnului omenesc, starea celui ce doarme este astfel randuita de Dumnezeu, ca orice om se afla intr-o deplina odihna. Aceasta odihna este atat de deplina, incat omul, pe durata ei, pierde constiinta existentei proprii si intra intr-o stare de uitare de sine. Pe timpul somnului, orice activitate care se face cu efort, in mod deliberat, sub imperiul ratiunii si al vointei, conteneste: ramane doar acea activitate care este indispensabila existentei si nu poate fi despartita de aceasta. In corp, sangele isi continua miscarea, stomacul mistuie hrana, plamanii respira, pielea asuda; in suflete continua sa se nasca ganduri, inchipuiri si simtiri, insa nu dependent de ratiune si liberul-arbitru, ci prin lucrarea inconstienta a firii. Din asemenea inchipuiri, insotite de o gandire si simtiri caracteristice, se alcatuieste visul. El este adesea straniu, dat fiind ca nu apartine sistemului de inchipuiri si cugetari voluntare si deliberate, ci apare spontan si de sine statator, potrivit legii si necesitatii firii. Uneori visul poarta amprenta incoerenta a cugetarilor si inchipuirilor voluntare, iar uneori constituie o urmare a dispozitiei sufletesti. In acest fel, visul in sine insusi, nu poate si nu trebuie sa aiba nici o insemnatate. Asadar, este ridicola si cu totul ilogica dorinta unora de a vedea in himerele viselor pe care le au, prevestiri asupra viitorului propriu sau asupra viitorului altora sau vreun oarecare alt talc. Cum poate exista un lucru care nu are nici o pricina ca sa existe ?
Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre in vremea cat suntem treji, au cale libera spre ele si atunci cand dormim. Si in vremea somnului, ei ne ispitesc cu pacatul, amestecand cu inchipuirea noastra si inchipuirea faurita de ei. De asemenea, vazandu-ne ca luam aminte la vise, se silesc sa ne faca visele cat mai interesante, iar in noi sa starneasca o mai mare atentie fata de aceste naluciri, sa ne faca, incetul cu incetul, sa ne incredem in ele. Aceasta incredere este intotdeauna impreunata cu parerea de sine, iar parerea de sine, falsifica modul in care ne vedem cu mintea pe noi insine, iar drept urmare, intreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala – exact ce le trebuie demonilor. Celor ce au sporit in parerea de sine, demonii incep sa li se arate in chip de ingeri de lumina, in chip de mucenici si preacuviosi, chiar si in chipul Maicii lui Dumnezeu si al lui Hristos Insusi, fericesc petrecerea lor, le fagaduiesc cununile ceresti, ridicandu-i prin aceasta la inaltimea parerii de sine si a trufiei. Aceasta inaltime este, totodata, si prapastia pierzarii. Trebuie sa stim si iarasi sa stim ca in starea noastra, neinnoita inca prin har, nu suntem in stare sa vedem alte vise in afara de cele alcatuite de aiurarea sufletului si de barfirea demonilor. Asa cum, in stare de veghe, din firea cazuta, rasar in noi, sau sunt aduse de demoni in chip statornic si neincetat, cugete si inchipuiri, si in vremea somnului vedem vise doar prin lucrarea firii cazute si prin lucrarea demonilor. Asa cum mangaierea noastra in vreme de trezie sta in strapungerea inimii, care se naste din constiinta pacatelor noastre, din aducerea-aminte de moarte si de judecata lui Dumnezeu (numai ca aceste ganduri apar in noi din harul lui Dumnezeu, care traieste in noi, sadit prin Sfantul Botez, si sunt aduse de ingerii lui Dumnezeu, potrivit starii noastre de oameni aflati sub pocainta) tot asa si in somn, foarte rar, la mare nevoie, ingerii lui Dumnezeu ne infatiseaza fie sfarsitul nostru, fie muncile din iad, fie infricosata judecata care incepe odata cu apropierea mortii si continua dupa moarte. Aceste vise ne aduc frica de Dumnezeu, strapungerea inimii, plansul pentru noi insine. Asemenea vise se dau, insa, foarte rar unui nevoitor, sau chiar si unui pacatos vadit si inrait, prin osebita si nestiuta iconomie a lui Dumnezeu; sunt date rar nu din zgarcenia Dumnezeiescului har, fata de noi – nu ! Ci din acea pricina, ca tot ce se intampla cu noi in afara randuielii obisnuite ne duce la parere de sine si clatina in noi smerenia, care este neaparat trebuincioasa pentru mantuirea noastra.

Voia lui Dumnezeu, in a carei implinire sta mantuirea omului, este infatisata in Sfanta Scriptura atat de viu, atat de puternic, atat de amanuntit, ca a lucra pentru mantuirea oamenilor prin incalcarea obisnuitei randuieli a lucrurilor apare ca o fapta de prisos si nefolositoare. Celui ce a cerut invierea celui mort si’ trimiterea lui catre fratii sai spre a-i vesti sa treaca de pe calea cea larga pe cea stramta, i s-a zis: „Au pe Moise si pe prooroci: sa asculte de ei”. Iar cand cel ce ceruse aceasta s-a impotrivit: „Nu !…, ci daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai”, a primit raspunsul: „Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti” (Lc. 16, 27-31 ). Experienta a aratat ca multi dintre cei care s-au invrednicit in vis de vedenia vamilor, a Infricosatei Judecati si a altor lucruri cumplite de dincolo de mormant, au fost cutremurati de vedenie pentru scurt timp, iar apoi au cazut in imprastiere, au uitat de cele vazute si au trait in negrija; dimpotriva, unii care nu au avut nici un fel de vedenii, ci s-au avatat cu osardie in legea lui Dumnezeu, au venit treptat la frica lui Dumnezeu, au atins sporirea duhovniceasca si au trecut din pamanteasca vale a plangerii in fericita vesnicie cu bucuria nascuta din incredintarea mantuirii. Sfantul Ioan Scararul cugeta despre partea pe care o au demonii in visele monahilor, folosind cuvintele de mai jos: „Atunci cand parasim, pentru Domnul, casa si rudeniile noastre, dandu-ne pe noi insine strainatatii pentru dragostea lui Hristos, demonii, din razbunare, incearca sa ne tulbure prin visuri, aratandu-ne rudeniile noastre plangand, fie murind, fie inchise, fie stramtorate pentru noi. Deci, cel ce crede viselor e asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si incearca sa o prinda. Dracii slavei desarte se fac, in visuri, prooroci. Ei ghicesc ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte, ca implinindu-se vedeniile sa ne mnunam si sa ne inaltam cu gandul ca unii ce ne-am afla deja aproape de darul proorociei. In cei care cred dracului acestuia, el se face adeseori prooroc. Iar pentru cei ce-1 defaima, el este pururea mincinos. Duh fiind, el vede cele ce se savarsesc in cuprinsul vazduhului si cunoscand pe cineva ca moare, vesteste despre aceasta, in vis, celor usurei la minte. Dracii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai inainte, altminteri si vrajitorii ar fi in stare sa ne prezica ceasul mortii.
Demonii se prefac deseori in ingeri de lumina si in chipuri de mucenici si ne arata pe aceia venind la noi in visuri. Iar cand ne desteptam, ne afunda in bucurie si inaltare. Dar aceasta sa-ti fie semnul inselarii (amagirii dracesti). Caci ingerii ne arata muncile, judecata si moartea, iar odata treziti, ne umplem de cutremur si tanguire. Cand incepem sa ne plecam in vis dracilor, ei vor incepe sa-si bata joc de noi si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora, e cu adevarat filosof. Crede numai celor care-ti vestesc tie chinuri si judecata. Dar daca acestea iti pricinuiesc deznadejde, si ele sunt de la draci” (Sf. Ioan Scararul, Adaos la cuvantul al 3-lea).
Preacuviosul Casian Romanul povesteste despre un monah oarecare, de loc din Mesopotamia, cum ca ducea o viata cat se poate de anahoretica si postniceasca, dar a pierit, amagit fiind de demoni prin vise. Demonii, vazand ca monahul nu prea lua seama la cresterea lui duhovniceasca, ci isi indrepta toata luarea-aminte spre nevointa tru¬peasca, au inceput sa-i infatiseze vise care, prin reaua viclenie a dracilor, se implineau in fapta. Atunci cand monahul s-a intarit in increderea in visele sale si in sine, diavolul i-a infatisat intr-un vis maret pe iudei desfatandu-se de bunatatile cele ceresti, iar pe crestini chinuindu-se in muncile iadului. Facand aceasta, demonul – bineinteles, in chip de lumina sau de oarecare drept al Vechiului Testament – 1-a sfatuit pe monah sa primeasca iudaismul spre a avea putinta de a se impartasi de fericirea iudeilor, ceea ce monahul a si facut fara sa mai intarzie catusi de putin. (Cuvant despre dreapta socotinta, Filoc. slav. V, VI).
Cele spuse sunt de ajuns pentru a lamuri iubitilor nostri frati, monahilor din vremea de astazi, cat de nesocotit lucru este a lua aminte si, cu atat mai mult, a te increde in vise, precum si cumplita vatamare care poate sa se nasca dintr-o asemenea incredere. Din luarea-aminte la vise totdeauna se furiseaza in suflet increderea fata de ele: de aceea este oprita cu asprime chiar si aceasta simpla luare-aminte.
Firea innoita prin Duhul Sfant se carmuieste dupa cu totul alte legi decat faptura cazuta si impietrita in caderea ei. Carmuitorul omului innoit este Duhul Sfant. „Caci peste acestia a stralucit harul Dumnezeiescului Duh,” a spus Preacuviosul Macarie cel Mare, „si S-a salasuit in adancul mintilor: pentru acestia, Domnul este ca sufletul lor” (Omilia 7, cap.l2). Si in trezie, si in somn, ei petrec in Domnul, afara de pacat, afara de gandurile si inchipuirile pamantesti si trupesti. Gandurile si inchipuirile lor, care se afla in timpul somnului in afara de carmuirea ratiunii si vointei omenesti si lucreaza in ceilalti oameni in mod inconstient, sub impulsul firii, in acestia lucreaza sub indreptarea Duhului, iar visele lor au o insemnatate duhovniceasca. Astfel, dreptul Iosif in vis a fost invatat despre taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul; in vis i s-a poruncit sa fuga in Egipt, precum si sa se intoarca de acolo (Mat. cap.I si II). Visele trimise de Dumnezeu poarta in ele insele o nebiruita putere de convingere. Aceasta putere de convingere este de inteles in ceea ce-i priveste pe sfintii lui Dumnezeu, insa de neatins pentru cei aflati in lupta cu patimile.

fragment din: „Despre inselare” Sfantul Ignatie Briancianinov

Read Full Post »