Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2009

Apologeticum: Parastas Capitanul Corneliu Zelea Codreanu

Foaie Nationala : De 71 de ani fara Capitanul C.Z.Codreanu

Miscarea Legionara

Centrul de Documentare Legionara

Rugaciunea Capitanului

Ai grija, Doamne, de toti ai mei. Primeste-i sub scutul Tau. Iarta-i. Odihneste-i. Celor vii da-le tarie asupra celor potrivnici, intru biruinta Romaniei Crestin-Legionare si apropierea de Tine, Doamne, a neamului meu romanesc, intru nadejdea invierii lui. Amin.

Read Full Post »

Read Full Post »

„Asadar, atunci cand suferim, in loc sa ne vaitam si sa ne tanguim sau sa ne impotrivim, sa-L binecuvantam pe Dumnezeu si sa-L preamarim. Spunand in sinea noastra „Binecuvantat fii, Dumnezeule!” Ii aratam ca, de vreme ce a socotit ca este bine sa vina asupra noastra suferinta, ne este bine, ne aflam astfel odihna. Atunci plugul acesta al suferintei desteleneste acel ceva care exista inlauntrul nostru si care n-ar fi fost dezradacinat de nimic altceva. Distruge fortareata care se gaseste acolo, patrunde la temeliile ei, le arunca pe toate in aer si nu mai lasa nimic in picioare. Atunci vin harul si binecuvantarea lui Dumnezeu pe care omul le simte numai dupa ce trece suferinta. Mai mult dupa ce trece suferinta isi da seama de prezenta lor, decat in timpul suferintei. De aceea, daca nu vezi aceasta binecuvantare in vremea suferintei, nu deznadajdui, pentru ca nu este lucru usor s-o vezi atunci. Cand trece suferinta, vei simti binecuvantarea lui Dumnezeu, vei vedea si simti harul Lui si vei spune si tu ca si ceilalti:”Ah, Dumnezeul meu, cat bine mi-a facut aceasta suferinta! Ah, Dumnezeul meu, daca n-ai fi randuit astfel lucrurile incat sa patimesc cat am patimit, niciodata n-ar fi venit acest bine asupra sufletului meu, niciodata nu ar fi fost atat de binecuvantat sufletul meu, niciodata nu s-ar fi smerit asa cum se smereste acum inaintea Ta! Niciodata, Dumnezeule, n-as fi crezut asa cum cred acum. Niciodata n-as fi invatat iertarea, asa cum am invatat-o acum. Niciodata n-as fi simtit aceasta dulceata pe care o simt acum! Si toate acestea datorita suferintei!”
Sa ne amintim putin despre Iov, cel care a suferit poate ca nimeni altul. Dumnezeu a ingaduit sa simta suferinta pentru ca sa se arate virtutea lui. Si dupa ce a suferit, dupa ce a trecut prin toata incercarea, Dumnezeu l-a binecuvantat – ne spune Sfanta Scriptura – mult mai mult decat il binecuvantase mai inainte si Iov a avut din nou toate bunurile. Si atunci a zis Iov acestea: Dumnezeul meu, am auzit despre Tine si am crezut si te-am preamarit, acum insa Te-am vazut! (Iov, 42,5). Adica,suferinta prin care a trecut parca i-ar fi dat simturi deosebite, ochi noi si inlauntrul suferintei L-a vazut pe Dumnezeu, a simtit binecuvantarea si iubirea Lui, asa cum n-o simtise mai inainte. Urmarea a fost ca Iov s-a aflat inaintea lui Dumnezeu, smerit, plin de binecuvantare dumnezeiasca, dar in acelasi timp umil: ” Ma urgisesc pe mine insumi inaintea Ta, Dumnezeule, ma urgisesc!”(Iov, 42,6).  Deci, prin suferinta, se desteleneste din launtrul sufletului omenesc orice radacina egoista, orice impietrire. Acestea pleaca si omul ramane smerit, cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Asadar, are si suferinta binele ei. Cand esti binecuvantat in alte imprejurari exista pericolul sa te mandresti, dar cand esti binecuvantat in durere si suferinta, atunci cu greu te poti mandri. Ci dimpotriva, te smeresti, te topesti, te umilesti, devii ca un fum inaintea lui Dumnezeu.

Intr-un chip sau altul, toti suferim. Durerea este prezenta in orice moment. Am putea spune ca nu exista clipa in viata omului in care acesta sa nu sufere de ceva, de o durere pricinuita de el insusi, sau venita de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalti oameni. Apoi, atunci cand aflam in fiecare zi despre raul care se intampla intr-un loc sau altul de pe glob, cand aflam ca in Africa copiii sunt infometati si mor de foame sau alte asemenea, un suflet crestinesc nu poate sa nu simta  durere pentru toate cate se intampla. Prin urmare, fiecare clipa este plina de patimire si, voim sau nu voim, vom suferi. Toti vom implini acest canon.

Problema nu este, asadar ca suferim, ci in felul in care reactionam la suferinta. Cat de minunat ar fi sa nu lasam sa se iroseasca suferinta! De suferit, oricum vom suferi. Tot chinul suferintei va fi in zadar daca nu valorificam pozitiv aceasta patimire, daca n-o exploatam. Si valorificam suferinta, o exploatam pozitiv, cand cugetam si avem o atitudine potrivita. Intai de toate, sa nu ne impotrivim deloc si sa nu ne vaitam. Chiar daca-ti face rau toata lumea, sa nu zici: „Acesta mi-a facut rau…!” Nu ti-ar fi facut nimic, daca n-ar fi ingaduit Dumnezeu. Iar El a lasat asa lucrurile pentru ca aveai nevoie de suferinta. Nu inseamna ca cel care a facut raul a savarsit un lucru bun. In aceasta postura se afla si Iuda. El l-a tradat pe Hristos si aceasta este ce-a mai mare crima, insa era in iconomia lui Dumnezeu sa fie tradat tocmai de Iuda si sa moara pe Cruce. De asemenea, cei care L-au rastignit sunt rastignitorii Lui adevarati. Dar tradarea, Crucea lui Hristos, moartea Lui inseamna mantuire pentru lume. Asa si aici. Cel care ti-a facut raul este raufacator si va da raspuns intr-o zi pentru aceasta, tu insa nu te folosesti, nu castigi nimic daca in continuare spui: „Mi-a facut asa si asa, sa pateasca si el la fel…!” Este pacat! Dumnezeu ingaduie unui om sa-ti faca rau si sa suferi. Lasa-l pe acela, ia seama la suferinta ta si sa-L ai inaintea ochilor pe Dumnezeu. Asadar, nici un necaz, nici o patimire sa n-o infrunti asa, ci daca este posibil, suferinta s-o intampini zicand aceste cuvinte: ” Dumnezeul neu, fii binecuvantat, fie asa cum voiesti Tu!” Astfel, durerea nu se va irosi, ci va fi valorificata, adica ne va folosi si va deveni pentru sufletul nostru marele bine despre care am vorbit. „

(„Taina Suferintei” – Arhim. Simeon KRAIOPOULOS, Buc. Ed. Bizantina, 2007)

Read Full Post »

” Dumnezeu ne-a creat numai pentru EL, nu si pentru patimi, pentru indoielile noastre…” (Parintele Arsenie Papacioc)

” Cu cat traieste cineva mai lumeste, cu atat mai multa neliniste castiga. Numai langa Hristos se poate odihni cineva, pentru ca omul este creat pentru Dumnezeu; acolo este firescul lui, adica sa se afle cu Dumnezeu. ” (Parintele Paisie Aghioritul) (pag.119)  – din PARINTELE PAISIE MI-A SPUS…

„16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.
26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. ” (Epistola catre Galateni a Apostolului Pavel)

Read Full Post »

În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.

Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: „Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.

Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: „Avva Ilarioane!” „Ce este, Doamne?” „Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.

Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.

Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.

Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis „sa nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.

Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
– V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
– Stapâne, nu stim!

– Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!

Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.

Atunci a iesit unul din multime si a zis:
– Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni! – Ei, sa vedem! – Eu, zice el, îi spun omului asa: „Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!”
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.

Si a întrebat satana: – Pe multi ai înselat? – Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi! – Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava. – De ce, întunecimea ta? – Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: „Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. „Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!”
– Ai patit asa? – Am patit si asa! – Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis: – Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!

L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.

Iese altul la raport:
– Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste. – Sa te vad, viteazule! Cum te cheama? – Scarabuta ma cheama. – Cum înseli tu pe oameni? – Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta. – Si ai înselat multi? – Multi am înselat! – Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: „De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. „De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?”
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu – i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume – esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!

Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.

A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu si de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.

Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.

Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând: – Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.

Dupa ce-a zis satana asa, din pilcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.

Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus: – Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba: – Cum te cheama? – Sarsaila, ma cheama! – Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus: – Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu! – Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete. – Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.

– Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea? – Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.

Eu atât îi spun omului: „Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?”
Daca-i copil îi spun: „Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!”
Iar daca-i tânar îi spun: „Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!”
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! „Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!”
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: „Lasa pe alta data”. Cand vine îngerul si-i spune: „Mai, omule, fa un praznic pentru morti!” Eu îi spun: „Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!” Îngerul vine si-i spune: „Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!” Eu îi spun: „Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!”
Sau vine îngerul si-i spune: „Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!” „Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!”
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.

Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: „Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta”. Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: „Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!”

Si-i zicem asa: „Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!” Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!
Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.
Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!
Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: „Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!”

Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: „Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”

Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: „Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete”. Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!

Atunci satana a zis: – Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: „Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!”

Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.

Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.

Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis: – Avva Ilarioane! – Ce este, Doamne? – De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!

Povestită de Părintele Cleopa Ilie

sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro

Read Full Post »

Parintele Paisie spunea:

♦ Omul inteligent este omul care s-a curatit de patimile sale.

♦ Incercati sa va taiati patimile si slabiciunile voastre de care este plina inima omeneasca. Toate fiarele lumii sunt adunate inlauntrul ei si de aceea trebuie sa ne straduim in fiecare zi sa ne curatim inima noastra de ele.

♦ Inima se curata prin lacrimi si suspine. Un suspin cu durere din adancul sufletului face cat doua galeti de lacrimi.

♦ Dumnezeu ne supravegheaza inima si ii cerceteaza adancurile ei. Si noi sa ne cercetam necontenit pe noi insine, sa ne pocaim pentru trecut si sa ne temem pentru neputintele noastre. Sa nu ne pierdem, insa, nadejdea mantuirii noastre.

♦ Sa ne luptam cu toate puterile noastre pentru a castiga Raiul. Poarta e foarte stramta si sa nu-i ascultati pe cei care va spun ca toti ne vom mantui. Aceasta este o cursa a diavolului pentru a nu ne nevoi.

♦ Cea mai mare parte a nevointei voastre sa o daruiti rugaciunii, pentru ca aceasta ne tine in legatura cu Dumnezeu, iar legatura aceasta trebuie sa fie neintrerupta.

♦ Rugaciunea este oxigenul sufletului.

♦ Sporirea noastra duhovniceasca depinde de noi. La fel si mantuirea noastra. Nimeni dintre oameni nu ne poate mantui daca noi nu vrem.

♦ Cand judecam greselile aproapelui, atunci inseamna ca vederea noastra duhovniceasca inca nu s-a curatit.

♦ Niciodata sa nu judecam, ci cand vedem pe cineva, cazand in pacat, sa plangem si sa-L rugam pe Dumnezeu sa-l ierte.

♦ Sa nu avem incredere in noi insine. Increderea in sine este o mare piedica pentru venirea in noi a harului dumnezeiesc. Incredere deplina sa avem numai in Dumnezeu. Iar atunci cand noi le increditam pe toate Acestuia, Dumnezeu se obliga ca sa ne ajute.

♦ Daruiti in intregime inima voastra lui Dumnezeu si nu lumii. Cel care si-a dat inima sa lumii, este vrajmasul lui Dumnezeu.

♦ Sa traiti intr-o neincetata slavoslovire si multumire catre Dumnezeu, pentru ca cel mai mare pacat este nemultumirea si cel mai rau pacatos este cel nemultumitor.

♦ Timpul ne-a fost dat de Dumnezeu, pentru a-l folosi corect, nevoindu-ne neincetat pentru mantuirea sufletului nostru.

♦ Astazi, din cate observ, cei mai multi, atat batrani cat si tineri, gandesc in acelasi fel.

– Tinerii s-au maturizat sau batranii se poarta ca copiii?

– Nici una, nici alta. Au inebunit si unii si altii. In procent de 70% nu sunt in

toate mintile. Restul de 30% sunt normali:

tinerii gandesc ca tinerii, iar batranii…A mai ramas ceva aluat.

  • – Parinte, cum trebuie sa fie cei doi casatoriti intre ei?

– Insoara-te si apoi vom discuta.

– Nu se poate acum?

– Sa aiba a)…b)… si sa aiba disputa cea buna intre ei.

Adica sa se straduiasca fiecare sa ia cu bucurie greutatile asupra lui si sa-l

odihneasca pe celalalt. Sa faca unul cumparaturile

pentru a-l odihni pe celalalt, sa-i faca hatarul celuilalt pentru a-l

multumi. Odihnirea celuilalt sa-ti fie prilej de bucurie.

♦ Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele:
De îndată ce am intrat în cameră. Stareţul care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
– Bine aţi venit! Bine aţi venit! Vă certaţi, bre? De ce vă certaţi?
– Atanasie, vă certaţi între voi?
– Ei, Părinte, ne certăm…
– Bre, să nu vă certaţi! Să vă certaţi cu toţi ceilalţi, dar între voi să nu vă certaţi! Auzi, Atanasie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi.
Apoi s-a întors către soţia mea:
– Şi ţie Anastasia îţi dau BINECUVÂNTARE. Ştii ce înseamnă BINECUVÂNTARE? Da, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar între voi să nu vă certaţi.
Am râs şi noi de cuvintele lui ciudate. însă am înţeles foarte bine că deşi Stareţul râdea, totuşi vorbea serios! Considera a fi un mare rău faptul de a se certa soţii între ei. Un rău atât de mare, încât ne-a dat nu numai permisiunea, ci chiar şi binecuvântarea lui, să facem un rău mult mai mic în comparaţie cu primul. Adică să ne certăm cu toţi ceilalţi, numai să evităm marele rău, care este cearta între soţi.

(„Parintele Paisie mi-a spus…”, Ed. Evanghelismos, Buc. 2006)

alti Parinti vorbind despre casatorie, familie : AICI

 

Rugaciunea pentru lume a Sf. Paisie Aghioritul

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

(din “Sfinte rugăciuni ale creştinului ortodox“, Mănăstirea Sihăstria Putnei, 2006, sursa online: http://amcuce.wordpress.com)

rugaciunea pentru lume a Cuv. Paisie Aghioritul

Read Full Post »