Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘patimi’

– Ce anume ajuta, Gheronda, la dobandirea unei virtuti?

– Insotirea cu cel care are acea virtute. Caci asa cum, insotindu-te cu cel care are evlavie, vei putea si tu incet-incet sa dobandesti si tu evlavia, acelasi lucru se intampla si cu toate virtutile, pentru ca virtutea celorlalti ne umple si pe noi de mireasma.

Cand ne oglindim in virtutile celorlalti si incercam sa le dobandim, ne zidim sufleteste. Dar cand ne oglindim in defectele lor, iarasi ne este de folos, pentru ca defectele lor ne ajuta sa le vedem pe ale noastre. Pe de alta parte, si darul celuilalt ma indeamna sa ma nevoiesc ca sa-l dobandesc, iar pe de alta parte, si defectul lui ma face sa ma gandesc daca nu cumva il am si eu, si in ce masura-l am, ca sa ma nevoiesc sa-l tai. Vad de pilda pe cineva ca este harnic. Ma bucur de asta si incerc sa-i urmez pilda. Vad pe altul ca este sucit. Nu-l judec pe acel frate, ci caut sa vad daca nu cumva sunt si eu sucit. Si daca vad ca sunt, ma straduiesc sa ma corectez. Insa daca vad numai virtutile mele si defectele celorlalti, iar defectele mele le trec cu vederea sau le indreptatesc si spun: ” Sunt mai bun si decat acesta si decat celalalt”, s-a terminat, m-am scufundat.

Oglinda noastra sunt ceilalti. In ei ne oglindim si ne vedem pe noi insine, iar ei vad murdariile noastre si noi ne spalam prin pilda lor.

(p.156)

Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte Duhovnicesti – Patimi si Virtuti V , Ed. Evanghelismos, Bucuresti 2012

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

”   Gheronda, de ce cad mereu in lacomia pantecelui?

– Fiindca ai slabiciunea aceasta. Diavolul da atcaul asupra meterezului care este slab; nu le loveste pe celelalte care sunt bine fortificate. „Daca ocup acest meterez, isi spune el, cu usurinta le voi ocupa si pe celelalte”. De ceea meterezul slab trebuie fortificat bine.

– Ma descumpanesc cand imi vad patimile.

– Sa nu te descumpanesti, nici sa fii lasa, ci cu curaj sa-ti prinzi patimile, una cate una, incepand de la cea mai mare. La inceput iti e de ajutor sa nu te ocupi de patimile mai mici, ci sa le lovesti si sa le dezradacinezi pe cele mai mari pe care le vezi. Si pe masura ce se slabesc radacinile patimilor mari, se vor usca si radacinile subtiri ale patimilor mai mici. Prin urmare, atunci cand dezradacinezi o patima mare, impreuna cu aceasta se dezradacineaza si altele mai mici.

– De ce, desi iau de multe ori hotararea sa ma lupt cu ravna impotriva patimilor mele, in cele din urma n-o infaptuiesc?

– Fiindca iei multe hotarari odata. Patimile, precum si virtutile, constituie un lant. O patima este legata de alta si o virtute legata de o alta virtute, asa cum vagoanele unui tren sunt legate intre ele si toate-l urmeaza pe primul. Asadar, daca te hotarasti sa te nevoiesti mai mult timp, ca sa tai o patima anume si sa cultivi virtutea opusa ei, vei reusi. Si impreuna cu aceasta patima pe care o vei taia, te vei izbavi si de alte patimi si se vor dezvolta virtutile corespunzatoare. Sa presuunem ca invidiezi: daca te lupti ca sa nu invidiezi, vei cultiva dragostea, bunatatea si in acelasi timp te vei izbavi de manie, de osandire, de rautate, de intristare.

– Gheronda, o patima sau o obisnuinta rea este mai bine sa o tai dintr-o data sau incet – incet?

– Daca poti s-o tai dintr-o data, este mai bine, caci altfel lasa… ramasite. Nu trebuie sa intarzii. Atunci cand cineva traverseaza un rau, mai ales pe timp de iarna, incearca sa-l treaca cat poate de repede, pana sa inghete, se va incalzi din nou. Vezi, si caii, atunci cand ii leaga, daca vor sa se slobozeasca, rup funia dintr-o data. La fel si cu ispita, trebuie taiata funia dintr-o data.

– Sfantul Isaac Sirul scrie: ” Nepatimire  nu inseamna a nu simti cineva patimile, ci a nu le primi”. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuvantul LXXXI)

– Oare si cel nepatimas poate primi atacul patimilor?

– Da, se poate. Dar orice i-ar arunca diavolul, este ars de flacara dumnezeiasca e care  a aprins-o inlauntrul sau. Diavolul nu inceteaza sa-l atace pe om, dar cand omul nu primeste provocarile vrajmasului, imima lui se curateste si Se salasluieste in ea Hristos.

Inima lui se preface in cuptor, in „rug aprins”, si orice cade apoi in ea, este ars. ” (pag. 27 -29)

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITULCUVINTE DUHOVNICESTI – PATIMI SI VIRTUTI V Ed. Evanghelismos, Buc. 2012

Read Full Post »

„Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele. (Gal.5,24)

Si l-au rastignit? Asadar, este vorba de o cruce pe care si-au rastignit aceste patimi si poftele. Care este crucea acasta? Este lupta cu ele. A rastigni patimile inseamna a le face neputincioase, a le strivi, a le dezradacina. De va infrange omul vreo patima de cateva ori, o va face neputincioasa; de o va mai infrange de cateva ori, o va strivi;daca inca o va infrange atunci o va dezradacina cu totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Si fiindca aceasta lupta este anevoioasa, amara si dureroasa, ea este cu adevarat o cruce implantata inlauntrul nostru. Cel ce lupta cu patimile uneori parca are mainile tintuite, parca i se pune pe frunte cununa de spini, inima ii este strapunsa de vie. Atat este de greu si de dureros. Fara osteneala si fara durere nu se poate, pentru ca patimile, desi venind din afara, ne sunt straine, asa de tare s-au lipit de trupul si de sufletul nostru, incat au patruns cu radacinile in toate madularele sufletesti si in toate puterile noastre. Daca te vei apuca sa le dezradacinezi, doare. Doare, dar este mantuitor si aceasta izbavire nu se obtine altfel decat prin durere. Care patima nu este durereoasa? Mania arde, invidia usuca, pofta trupeasca vlaguieste, zgarcenia nu te lasa sa manaci si sa dormi, mandria jignita roade ucigator inima; si orice alta patima – ura, suspiciunea, galceava, dorinta de a fi pe placul oamenilor, atractia pentru anumite lucruri si persoane – ne pricinuieste fiecare suferinta ei, astfel incat a trai in patimi este acelasi lucru cu a merge descult pe lame de cutit, sau pe carbuni aprinsi, sau a fi in situatia omului caruia serpii ii invenineaza sangele. Si iarasi, cine nu este lipsit de patimi? Toata lumea le are. Cata vreme exista mandrie, exista toate patimile, caci aceasta este mama patimilor si nu umbla fara fiicele ei. Doar ca nu fiecare le are pe toate in aceeasi masura: la unul precumpaneste una, la altul alta, care le da tonul celorlalte. Iar daca fiecare are patimi, inseamna ca se si chinuieste din pricina lor. Fiecare este chinuit si rastignit de patimi, insa nu spre mantuire, ci spre pierzanie. Astfel, purtand patimile, te sfasii cu ele si pieri. Nu este oare mai bine sa-ti produci singur suferinta inlautrul tau, tot din pricina patimilor, insa nu spre pierzanie, ci spre mantuire? Este de ajuns sa schimbi directia cutitului si in loc sa te tai pe tine cu el, spre satisfactia patimilor, sa tai cu el patimile, pornind la lupta cu ele si impotrivindu-te lor in toate. Si aici va fi durere si suferinta a inimii, dar durerea va fi tamaduitoare, va fi imediat urmata de o linistire imbucuratoare, asa cum se intampla cand rana este acoperita cu un plasture tamaduitor. Daca te supara de pilda cineva, este greu sa-ti depasesti mania si nu-ti place; daca o biruiesti, te linistesti, dar daca ii dai satisfactie, multa vreme te vei framanta. De a fost cineva jignit, greu ii este sa se biruiasca pe sine si sa ierte; daca iarta, pace dobandeste, iar de se razbuna, nu va avea liniste. Daca s-a aprins o pasiune, greu este de stins; de o stingi, vei vedea lumina lui Dumnezeu, iar de nu, vei umbla ca ucis. Asa stau lucrurile cu orice patima. Si patima te chinuieste, dar si lupta cu ea iti pricinuieste suferinta. Insa patima te ucide, iar a doua te vindeca si te izbaveste. Oricarui patimas trebuie sa i se spuna:”Mori pe crucea patimilor tale! Rupe aceasta cruce, construieste-ti o alta: crucea luptei cu ele. Si-ti va fi rastignirea pe aceasta cruce spre mantuire!” Toate acestea sunt limpezi ca lumina zilei si alegerea ar trebui sa fie usoara. Totusi, faptele nu o indreptatesc intotdeauna.
Trebuie sa ne miram de orbirea noastra. Sufera unul de cate o patima, dar tot ii da apa la moara. Vede ca dandu-i satisfactie, isi face din ce in ce mai rau, dar tot nu se lasa. Avem o dusmanie inexplicabila fata de noi insine! Altul chiar se pregateste de lupta cu patima, dar imediat ce patima se trezeste cu cererile ei, o urmeaza numaidecat. Iar porneste si iar ii cedeaza.Face de cateva ori asa si rezultatul este acelasi. Suferim de o inexpliabila vlaguire a puterii morale! In ca constau amagirea si inselarea? In faptul ca patima, prin satisfacerea ei, promite o gramada de placeri, iar lupta cu ea nu promite nimic. Dar de cate ori nu s-a verificat oare, ca satisfacerea patimii aduce nu fericire si liniste, ci chin si intristare? Ea promite multe, dar nu da nimic; iar lupta nu promite nimic, dar da totul. Daca nu ai trait aceasta experienta, traieste-o si vei vedea. Dar aici este nenorocirea noastra, ca nu ne hotaram s-o traim.
Motivul ar fi ca ne este mila de noi insine. Autocompatimirea este cel mai lingusitor tradator si cel mai mare dusman al nostru, este primul plod al mandriei. Ne este mila de noi insine si ne ucidem cu mana noastra. Credem ca ne facem bine, dar ne facem rau; si cu cat mai rau ne facem, cu atat mai mult vrem sa ne facem rau. Astfel, raul creste si ne apropie de pieirea finala. Sa ne insufletim, asadar, fratilor, si sa ne urcam cu curaj pe crucea rastignirii de sine, prin rastignirea si dezradacinarea patimilor si a poftelor. Sa respingem mila de noi insine si sa incalzim ravna trudirii de sine. Sa avem o inima de doctor, care si celor pe care-i iubeste, si celor de vaza, la nevoie, le administreaza taieturi si arsuri dureroase. Nu va voi indica metoda si intreaga desfasurare a luptei. Apucati-va de treaba, si ea va va arata singura si va va invata totul.”

SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Despre purtarea Crucii

Fragment din „Viata launtrica” a Sfantului Teofan Zavoratul, Ed.Sophia,2000

Parintele Paisie Olaru ne invata cum sa alungam mandria, atunci cand facem milostenie:

„Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată!
De-i poți ajuta, ajută-i! Și chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei! Iar dacă ai, dă! Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul! Fă tot ce poți! Nu-i da prea mult ca să nu-ți pară rău! Dar să nu-i judeci niciodată!

Și dacă dai, să fugi cât poți de mândrie! Să zici în gândul tău: „Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei! Ei, parcă cine știe ce am făcut! Au fost sfinți care-și dădeau și hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut ?!”

sursa

Read Full Post »

” Dumnezeu ne-a creat numai pentru EL, nu si pentru patimi, pentru indoielile noastre…” (Parintele Arsenie Papacioc)

” Cu cat traieste cineva mai lumeste, cu atat mai multa neliniste castiga. Numai langa Hristos se poate odihni cineva, pentru ca omul este creat pentru Dumnezeu; acolo este firescul lui, adica sa se afle cu Dumnezeu. ” (Parintele Paisie Aghioritul) (pag.119)  – din PARINTELE PAISIE MI-A SPUS…

„16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.
26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. ” (Epistola catre Galateni a Apostolului Pavel)

Read Full Post »